Sistemele politice se pot prăbuşi şi o fac. Întra-adevăr, majoritatea ţărilor au suferit sau suferă o prăbuşire a sistemului, marcată de rebeliuni majore, războaie, terorism, lovituri de stat şi guvernări autoritare mai mult sau mai puţin aspre. Dictaturile sunt rareori doar opera unor grupuri mici de conspiratori; de obicei, sunt rezultatul colapsului sistemului, care permite grupurilor mici, dar bine organizate- de obicei forţele armate- să preia controlul.
De ce au loc aceste lovituri de stat, rebeliuni, etc. Şi de ce în unele ţări prăbuşirea are loc repetate rânduri ? Prăbuşirea sistemului începe atunci când se erodează legitimitatea. După cum bine stiţi, legitimitatea este sentimentul oamenilor că trebuie să se supună regimului, care are dreptul să conducă. Legitimitatea se erodează pe măsură ce regimul se dovedeşte ineficient în conducerea ţării. Inflaţia incontrolabilă, corupţia evidentă, şomajul masiv sau înfrângerea în război demonstrează că guvernul este ineficient.
Violenţa- revolte, grevă în masă, atacuri teroriste şi asasinate politice- nu indică în sine apropierea revoluţiei. Într-adevăr răspunsul cel mai obişnuit la turbulenţele interne grave nu este revoluţia, ci puciul militar. Violenţa poate fi percepută ca un simptom al erodării eficienţei şi legitimităţii guvernului. Poate că turbulenţele nu vor avea consecinţe majore; conducerea poate poate clama şi încuraja naţiunea şi poate începe să se ocupe de problemele careu au provocat turbulenţele. Dar daca guvernul este neajutorat, daca încearcă pur şi simplu să zdrobească nemulţumirea şi să o reducă la tăcere, poate înrăutăţi lucrurile, iar efectul s-a văzut în Egipt, Libia, Yemen, si alte state din Nordul Africii şi din Orientul Mijlociu.
Nu toate tipurile de violenţă sunt la fel. Ea a fost clasificată în multe moduri, iar între cele mai bune clasificari este cea a politologului Fred von der Mehden care descrie cinci tipuri de violenţă
- Primordială rezultă din conflicte în rândul comunităţilor de bază- etnice, naţionale sau religioase ;
- Separatistă ,uneori rezultat al conflictului primordial, urmăreşte indepentenţa grupului în chestiune.
- Revoluţionară care urmăreşte răsturnarea sau înlocuirea unui regim existent, de exemplu islamiştii, care vor să preia puterea în ţările musulmane şi să le faca fundamentaliste.
- Loviturle de stat. Acestea sunt de obicei direcţionate împotriva revoluţiei, corupţiei şi haosului. Sunt aproapte întotdeauna militare , deşi forţele armate au legături cu grupuri civile cheie şi beneficiază de spriijinul acestora. Tancuri ale armatei înconjoară palatul prezidenţial, forţând demisia preşedintelui şi de obicei exilul, iar de obicei un general preia conducerea. Dacă forţele armate încă mai simt opoziţie lucrurile se pot înrăutăţi şi scăpa de sub control, ajungându-se la crimă „legalizată”.(în jur de 30.000 de argentinieni „au dispărut” după puciul militar din 1976, mulţi dintre ei aruncaţi de vii în mare printre rechini).
- Tematică, cum ar fi protestele împotriva gobalizării, încălzirii globale ş.a.
O cauză fundamentală a perturbărilor interne este reprezentată de către procesul de modernizare
şi schimburile prin care trece societatea pe parcursul acestui proces. Societăţile pur tradiţionale cu vechi tipare de autoritate şi economii simple sunt relativ netulburate de violenţă. Oamenii traiesc aşa cum au trăit strămoşii lor şi au aşteptări modeste. În mod asemănător, societăţile moderne, avansate, cu tipuri de autoritate raţională şi economii productive au tipuri relativ minore de violenţă. Etapa intermediară între aceste două societăţi, când modernizarea deranjează societăţile tradiţionale, este cea în care probabilitatea apariţiei violenţei creşte. Astfel de societăţi au părăsit o lume a stabilităţii tradiţionale, dar nu au ajuns încă la noua lume a stabilităţii moderne. Schimbare economică poate fi extrem de neliniştitoare. Curios că îmbunătăţirea poate fi la fel de periculoasă ca şi sărăcirea. De ce aşa ? Când oamenii sunt permanent săraci, nu au speranţă pentru viitor; sunt nefericiţi dar tăcuţi. Când lucrurile se îmbunătăţesc, oamenii încep să-şi imagineze un viitor mai bun, iar aspiraţiile lor se trezesc la viată. Mai rău, în perioade de prosperitate, unii oameni se îmbogăţesc mai repede ca alţii, stârnind invidie. Anumite grupuri se simt trecute cu vederea de schimbările economice şi devin deosebit de înverşunate; marxiştii numesc acest lucru „antagonisme de clasă”.
Cei foarte săraci rareori se revoltă, căci sunt prea preocupaţi să-şi hrănescă familiile. Dar odată ce oamenii au stomacul plin, încep să observe că alţii trăiesc mai bine decât ei. Asta împinge la mânie, violenţă şi ocazional la revoluţie.
Punctul esenţial al gândirii revoluţionare este că refacerea societăţii este posibilă. Fără aceasta, puţini ar înfăptui revoluţii. Odata cu desoperirea faptului cp refacerea societăţii duce la dificultăţi teribile şi rezultate slabe, visul revoluţionar moare. Asta înseamnă că nu vom mai asista la un alt val major de revoluţii ? Nu neapărat. Există multă nedreptate în lume, iar acesta aduce furie.
Ce se poate face pentru a preveni revoluţiile? Răspunsul este simplu dar greu de înfăptuit: reforme; dar acestea sunt greu de aplicat pentru că există o rezistenţă puternică din partea clasei de la putere, care are mult de pierdut.
. Ce am reusit sa creez este postat mai jos ,urmând ca melodiile nou create să fie postate în stânga ecranului, sub acelasi format.În speranţa că nu veţi avea dureri de cap dupa ce le ascultaţi , vă doresc enjoy 
